DEPARTE

Am vrut sa iti scriu…m-am gandit indelung la cum se astern cuvintele pentru tine, la cum se contureaza pentru a-ti transmite framantari nascute in timp, la cum se aduna sunete si suspine din care sa intelegi starea mea…

Stiam ca drumul dintre noi e lung…stiam ca anii dintre noi au creat distante ce nu le putem recupera. Dar au fost momente cand distantele n-au mai parut atat de mari, cand am impartasit bucurii si emotii si am vazut lumea cu aceiasi ochi. Cand am inteles lucrurile in acelasi fel. Cand planurile erau mai usoare..
In conversatiile noastre am construit o lume a noastra. Te ascultam ratacita in ochii tai si tanjeam la buzele tale moi. Iar la prima intalnire am tremurat la fiecare cuvant, privire, zambet si atingere. Nimic n-a mai fost la fel. M-am adancit intr-un sentiment puternic de frenezie si emotie si incantare. Te descopeream si credeam ca esti facut pentru mine, pentru sufletul meu. Am facut tot mai multi pasi inspre lumea ta, abandonand complet lumea mea…fara sa ma uit in urma. Nu a mai fost nevoie, pentru ca erai tu in fata mea. Nimic nu a mai contat , decat tot ce simteam pentru tine si cat de repede si tare ma indragosteam de tine. ..

Acum intind bratele spre un vis. Camera e goala si eu stau in asteptare. Dorm pe mijlocul patului incercand sa umplu un gol. Inchid ochii si aproape ca iti aud respiratia langa mine…aproape ca iti simt parfumul si as vrea sa intind mana sa te ating. Daca doar stau in asteptarea ta, imi pari prea departe. Daca alerg in cautarea ta, tu te indepartezi tot mai mult. E intuneric si nu stiu incotro sa merg…

Imi pari atat de departe incat nu mai esti real. Ai devenit proiectia unei dorinte, iluzia unui dor, imaginea unei inimi ciobite. Dar nu esti real…esti doar un vis. Nu poti sa imi vindeci ani de intristare, nu poti sa vindeci singuratatea, nu poti sa vindeci oboseala care m-a patruns, nu poti sa vindeci dezamagirile.
Esti prea departe ca sa ma mai auzi. A trecut prea mult timp si ne-am spus mult prea putine. Am ratacit pe carari si nu ne-am regasit. Eu nu stiu daca inca sa te astept. Dar am momente de luciditate pesimista, melancolica, adancita in intunericul in care m-am ratacit. Simt ca ne-am pierdut…intind mana si imi tin sufletul la vedere. Dar e liniste. Nu iti mai aud pasii, nu iti mai aud chemarea. Si nici nu mai am putere sa alerg singura prin intuneric, fara sa am macar speranta unei lumini. Promisiuni, planuri, asteptari, vise si ganduri…toate neimplinite, toate ramase in neant…
In seara asta te-am simtit atat de departe…
Pentru prima oara nu ti-am simtit sufletul desi il chemam necontenit. Ti-am cautat buzele moi, am tanjit dupa imbratisarea ta si am visat amprenta ta fierbinte pe pielea mea. Trupul meu a asteptat ca degetele tale sa isi croiasca traseul usor, dar cu determinare. Si totusi, nu ai fost ...tu…ai fost departe…n-ai mai avut dorul de odinioara…dorul acela mistuitor pe care altadata il simteam atat de puternic incat imi topea sufletul cu o singura privire. Te-am pierdut acum cu totul, mi-ai alunecat din viata cand nici nu mi-am dat seama… si, in timp ce tu iti croiesti un drum atat de departe de mine, eu iti simt lipsa si caut farame din drumul tau care pica peste al meu. Simt ca ne destramam treptat din povestea noastra .
Dar nu mai suntem noi deja de prea multa vreme…s-a facut tarziu iar pasii ne indruma spre alte povesti…

Voi incerca sa accept ca locul meu nu a fost langa tine. Si toate lacrimile ce au umezit capitole intregi din aceasta poveste incheiata isi gasesc acum resemnarea.
Iata ultimele randuri ale unei povesti ce nu a fost sa fie. O poveste frumoasa si zbuciumata, cu multe incercari si cu destule lacrimi, cu certuri si impacari si contopiri ascunse in noapte, cu locuri ale noastre si zambete si sarutari si rasete ca de copil, si cu un final sfasietor si trist ce nu insumeaza nimic din poveste.
Eu imi adun acum sufletul si il refac bucata cu bucata, si imi continui drumul, asa cum am facut-o si in alte dati. O noua ea, o alta poveste in spate. Aceleasi vise, aceleasi cautari, aceleasi sperante si aceeasi nevoie de iubire.