500-Eu cand vreau sa fug - fug

Sunt în Constanta de 2 zile, fugită de acasă departe de tot și de toate ca să îmi pun ordine în gânduri. Am venit aici ca să mă relaxez. Știam că la mare nu pot să fiu tristă.
Singură cu gândurile. Singură cu sufletul, ascultându-i ofurile. L-am lăsat să se descarce și să îmi spună tot ce îl frământă. M-am îngrozit de toate durerile lui. Credeam că sunt puternică. Am plâns până am rămas fără lacrimi. Simțeam nevoia să fug din nou, dar deja eram fugită de acasă. Și cum atunci când vreau să fug, fug, asta am și făcut.
Dimineața, m-am trezit plină de speranță. Am înțeles că am atâtea motive să fiu tristă, dar aleg să fiu fericită. Și sunt fericită pentru că mi s-a mai oferit încă o zi de care vreau să profit din plin. Am început-o frumos prin faptul că m-am trezit sănătoasă. Mi-am pus bandaje pe inimă, mi-am luat rucsacul în spate, m-am urcat în primul taxi și am fugit spre Mamaia.
Nimic nu se compară cu liniștea mării. E un fel de terapie pentru suflet. E un exercițiu fantastic de imaginație. E ca și cum mintea, în sfârșit, se relaxează. E acel moment când ochii văd doar marea și pescărușii în larg, zburând deasupra delfinilor.
Azi nu mai plâng. Azi nu sunt tristă. Azi nu îmi e dor. Azi sunt singură și sunt fericită. Azi m-am împrietenit din nou cu marea și-s liniștită. Azi inima mea e la înălțime și simt doar pace. Gândurile mi se purifică și privesc totul cu alți ochi. Experimentez schimbarea de perspectivă.
Mi-ar fi placut sa ma avânt cu telegondola și sa văd întreaga Mamaia de sus.
Azi nu m-am mai gandit la nimeni. Azi nu m-am mai gândit la cum ar fi fost dacă, azi nu mi-am mai facut planuri, ci am facut tot ce mi-a trecut prin cap în mod spontan. Azi, am trăit pentru mine și m-am bucurat …
A fost nevoie să îmi amintesc că am un suflet pe care trebuie să îl mai ascult din când în când și să îi permit să facă ce vrea.
A propos!
Şi ce dacă sunt singură în vacanță? Mai multă “barosăneală” pentru mine!